Proiect Erasmus+

„Nos differences font nos richesses” -

„Diferențele noastre sunt bogăția noastră” este titlul proiectului nostru  Erasmus+ care s-a derulat în perioada 1 sept 2019- 31 august 2022. Proiectul și-a propus să producă un manifest multimedia scris de elevii noștri, tinerii europeni, pentru Europa de mâine.

 Acest proiect a pornit  din dorința de a consolida sentimentul de apartenență la comunitatea europeană într-un context în care tendința, în multe țări membre, este spre autoizolare. „Cum sunt abordate și reprezentate handicapul, egalitatea de gen, multiculturalismul și nou-veniții (sau migranții) în societatea noastră europeană?” este problema la care am încercat să răspundem  în trei părți: 1. am explicat (cine suntem noi?);   temele (ce este...?);  2. am observat fiecare subiect prin chestionare și analiză; (probleme ale subiectelor); 3. am propus soluții la problemele observate.

Țara coordonatoare de proiect a fost Franța, iar ca parteneri- Romania,  Italia, Grecia și Lituania. Fiecare școală a fost responsabilă pentru o temă: - Franța: handicap - Grecia: multiculturalism - Italia: patrimoniu cultural comun - Lituania: egalitate între fete și băieți - România: migraţie

Toate producțiile proiectului realizate de țările participante  au fost postate pe platforma eTwinning. Ca produs final s-a constituit Manifestul multimedia care a fost  propus Parlamentului European al Tinerilor și a fost publicată o povestire Dispariția Emiliei-O anchetă, prin Europa, model de scriitură  colaborativă, activitate coordonată de echipa României.

www.facebook.com/profile.php?id=100064269632872

 eTwinning Twinspace https://twinspace.etwinning.net/92064/pages/page/2290521 

Photo Gallery: Proiect Erasmus+

Items: 1 - 9 of 9

Proiect Multilateral Comenius 2011-2013 

„My Folks of Folks File”

Primul proiect european al școlii noastre a avut ca temă principală cultura tradițională și implicarea copiilor în cunoașterea  unor tradiții populare ale țărilor parterene: Turcia, Cehia, Letonia și Bulgaria. În timpul acestui proiect, elevii școlii noastre, membri ai Ansamblului folcloric „Bucur”, al școlii au participat la festivaluri în toate țătile partenere și la București. În timpul vizitei partenerilor noștri la București, am organizat un concert folcloric pe scena Sălii Centrului Cultural „Tinerimea Română”, cu participarea extraordinară a orchestrei Ansamblului Folcloric „Cununa Carpaților”.